Utilizarea hologramelor religioase la marile adunări spirituale, precum pelerinajele, concertele evanghelice sau serbările religioase de amploare, marchează o etapă nouă în interacțiunea dintre tehnologie și religie. Aceste imagini virtuale, proiectând figuri religioase sau scene sacre, propun o experiență vizuală atrăgătoare în pas cu gusturile și apucăturile vremii, dar care, în fond, modifică substanța practicii religioase și alimentează punerea sub semnul întrebării a percepțiilor tradiționale ale sacrului.
Sacrul este o realitate transcendentă care se manifestă în lumea profană prin ceea ce este cunoscut sub numele de „hierofanii”. Holograma, prin reproducerea unei imagini sacre, este însă o încercare de a produce o hierofanie artificială, ea nefiind o manifestare directă a sacrului, ci o manifestare tehnologică a sacrului. Fără îndoială, o manifestare tehnologică poate fi considerată sacră. Dar în cazul hologramelor avem de a face cu manifestare tehnologică pe care se sprijină o imitație, un simulacru, ceva lipsit de puterea și autenticitatea sacrului „autentic”. Prin urmare, utilizarea hologramei, din această perspectivă, banalizează sacrul reducându-l la un spectacol tehnologic. Holograma religioasă, ca spectacol tehnologic este o hiperrealitate, adică o realitate mai reală decât realitatea, o simulare care maschează chiar și absența sacrului. Astfel, experiența religioasă mediată de hologramă devine experiență artificială, imitație lipsită de autenticitate spirituală, ilustrație magistrală a incapacității tehnologiei de a înlocui experiența religioasă veritabilă.
Holograma, ca simbol tridimensional participant la construcția experienței religioase, este o nouă formă de mediere a sacrului. Pentru că holograma nu este o simplă reproducere a realității, ci o interpretare simbolică, ea ne permite să reinterpretam și să actualizăm sensul sacrului, bineînțeles într-un context tehnologic contemporan. Hologramele ca suport pentru o experiență spirituală integrată într-o hermeneutică adecvată, ilustrează felul în care tehnologia contribuie la narațiunea și transmiterea credinței. Între aceste două perspective, realitatea subiectivității experienței religioase ne reamintește că autenticitatea credinței nu depinde totuși de o hologramă, de un mediu tehnologic, ci de angajamentul personal și de sensul atribuit experienței de fiecare credincios în parte. Ceea ce nu exclude faptul că tehnologia are capacitatea de a manipula convingerile și emoțiile credincioșilor. Utilizarea hologramelor nu este, deci, anodină în raport cu autoritatea liderilor religioși și cu preocuparea lor de a controla percepția sacrului. Transparența și critica față de intențiile din spatele utilizării acestor tehnologii nu sunt și nu vor fi niciodată de prisos.
Utilizarea hologramelor religioase face parte dintr-o strategie de management al mulțimii, o strategie de întărire a puterii instituțiilor religioase și a liderilor acestora. Prin proiectarea unor figuri religioase carismatice, de exemplu, chiar și după moartea lor, hologramele ajută la menținerea în timp a unei influențe simbolice și spirituale. Accesibilă virtual, prezența acestor figuri întărește autoritatea și legitimitatea instituției. Punerea în scenă a hologramelor – mărimea acestora, poziționarea lor, efectele speciale folosite – este parte componentă a strategiilor simbolice care maximizează impactul și prestigiul instituției religioase implicate în evenimentele respective. Prezența virtuală a unei figuri religioase iconice creează un sentiment de unitate și apartenență, chiar și pentru credincioșii dispersați geografic. „Comunitatea virtuală”, ameliorată de tehnologie, permite credincioșilor – așa cum am mai spus – să împărtășească o experiență colectivă care transcende limitele fizice ale spațiului și timpului, dar rămâne de văzut dacă ea este cu adevărat incluzivă și echitabilă sau dacă nu contribuie la consolidarea diviziunilor inter și intra confesionale. Efectele vizuale, muzica, iluminarea și punerea în scenă, „spectacol religios” cu holograme „vândut” ca mijloc eficient în atragerea de noi adepți întărește tendința seculară de a reduce spiritualitatea la un simplu divertisment. Holograma ca tehnologie joacă, prin urmare, un rol non neglijabil în a legitima normele sociale exterioare în interiorul comunității religioase, a legitima actualizarea comportamentului confesional, a manipula analiza mass-media în raport cu religia și a influența comunicarea publică a organizațiilor religioase în termeni de spectacol spiritual.
Mai mult și mai profund decât alunecarea spre divertisment, spectacolul sau slujbele cu holograme perturbă percepția corpului în cadrul practicilor spirituale și modifică centralitatea experienței corporale în experiența religioasă. Ritualurile tradiționale implică acțiuni fizice, mișcări, posturi, contacte senzoriale care modelează experiența sacrului. Introducerea hologramelor modifică această dimensiune corporală. În loc de interacțiune fizică directă cu un obiect sacru sau cu un reprezentant religios, participanții interacționează cu o imagine virtuală, o reprezentare tehnologică a sacrului. Această interacțiune, deși poate fi intensă din punct de vedere emoțional, este fundamental diferită de o experiență corporală tradițională. Absența contactului fizic și medierea tehnologică modifică percepția senzorială și calitatea emoțională a experienței religioase. Holograma religioasă modelează relația dintre corp și sacru precum și cea dintre potențialitățile și limitele experienței religioase afectând construcția comunității, transmiterea tradițiilor și sentimentul de apartenență. Integrarea hologramelor în programele cultice ilustrează flexibilitatea materialismului religios și capacitatea de adaptare a sistemelor religioase în fața schimbărilor tehnologice. Mai exact, holograma însăși devine un simbol, o reprezentare a sacrului legitimată instituțional să fie interpretată și integrată în sistemul simbolic existent în ciuda faptului că natura artificială și tehnologică a hologramei introduce un nou strat de semnificație în conflict cu interpretările tradiționale. Pe de o parte, holograma permite o difuzare mai accesibilă a tradițiilor. Pe de altă parte, folosirea ei duce la o simplificare și chiar denaturare a tradițiilor, compromițând transmiterea sensului comun al semnificațiilor cu efecte concrete asupra coeziunii și continuității identităților religioase. Experiența comună a prezenței virtuale a sacrului întărește legătura comunității, dar și distrage atenția de la dimensiunea spirituală a evenimentului.
Gândirea religioasă a plasat prezența lui Dumnezeu în centrul experienței și practicii religioase, în liturghie, rugăciune, experiență mistică. Dar aici avem de a face cu o proiecție a unei figuri, o reprezentare, o imagine care nu poate înlocui prezența reală, transcendentă a lui Dumnezeu. Desigur s-ar putea argumenta că holograma, folosită cu intenționalitate și respect, poate media o experiență spirituală invocându-se doctrina sacramentală care susține ideea că obiectele materiale și, prin extensie, tehnologia, pot participa la revelarea și medierea sacrului. Dar chiar nu este nici o diferență între pâinea și vinul împărtășaniei și o hologramă? Nu există nici o diferență între miracol și tehnologie? Miracolul ca intervenție supranaturală, ca ruptură a ordinii naturale mărturisește despre puterea divină. Putem spune același lucru despre un eveniment miraculos produs sau reprodus de tehnologie? O hologramă a unui miracol este un miracol în sine, sau este o simplă imitație, un simulacru care înșeală simțurile și distorsionează semnificația teologică a miracolului? Utilizarea hologramelor religioase cere o reformulare a sensului sacralității pe fondul creșterii riscului profanării. Reducerea sacrului la un spectacol tehnologic impune implicit acceptarea unei banalizări a sacrului, al unei pierderi a misterului și a transcendenței sale. De asemenea, nu trebuie să uităm, că în mod tradițional, experiența spirituală este adesea legată de prezența corporală, de participarea activă la rituri și sărbători. Holograma, însă, introduce o formă de prezență la distanță, o prezență virtuală care subminează doctrinele întrupării și ale prezenței corporale a divinului. Prin urmare, în mod indeniabil holograma afectează percepția corpului și a corporalității în practica religioasă.
Prezența virtuală și nu fizică indusă de holograme în experiența religioasă nu înlătură însă nimic realității utilizării hologramelor religioase, care este o formă manifestă de materialism religios și chiar de comercializare a credinței. Investiția financiară substanțială în producerea de holograme denotă valoarea acordată reprezentării materiale a sacrului și dimensiunii vizuale a experienței religioase. Utilizarea hologramelor religioase induce sacralizarea tehnologiei în sine, unde sofisticarea tehnică devine un semn de evlavie și prestigiu spiritual cu efecte care influențează construcția și negocierea identității de credință. Holograma servește ca instrument pentru a consolida identitatea de credință, chiar numai și prin faptul că provoacă tensiuni și dezbateri în cadrul comunităților religioase. Unele facțiuni văd utilizarea acestei tehnologii ca pe o formă de profanare sau o simplificare excesivă a credinței, în timp ce altele o văd ca un instrument inovator. Dar și într-un caz și în altul argumentele sunt întoarceri – pe drumuri diferite, este drept – la referențialul identitar al grupului religios pe care credincioșii îl modelează și azi așa cum au făcut-o întotdeauna de-a lungul timpului fie prin rezistență, fie prin deschidere civilizațională.